Aparitia gastritei

       Există numeroase cauze care pot duce la iritaţia mucoasei stomacului. Printre acestea se numără, adesea, stresul sau oboseala psihică. Totodată, consumul anumitor medicamente , în special analgezicele cu conţinut de acid acetil salicilic , poate, de asemenea, conduce la apariţia bolii. Fumatul este dăunător mucoasei stomacului. In cazul persoanelor care fumează mult creşte considerabil riscul apariţiei gastritei. Consumul unei cantităţi mari de alcool şi de condimente picante poate cauza gastrită, de obicei insă, spre norocul pacientului, cu evoluţie de scurtă  durată. 

Gastrita

       Gastrita consta in afectiunea mucoasei gastrice , reprezentata prin inflamatii , ingrosarea pliurilor mucoasei stomacului , contractii spastice ale musculaturii de la acest nivel . Eventuala crestere a secretiei gastrice poate cauza uneori regurgitatii puternic acide . Gastrita acuta sau indigestia apare brusc si este caracterizata de o stare puternica de rau . In acest caz, consumul anumitor alimente sau bauturi pot cauza voma si arsuri in partea superioara a abdomenului . 

Pericole , eventuale complicatii in cazul parodontopatiei

     Parodontopatia nu este periculoasă, însă poate cauza neplăceri în alimentaţie. Afecţiunea este foarte neplăcută şi din punct de vedere estetic. Dacă nu împiedicăm boala şi se ajunge la mobilitatea dinţilor, dinţii pierduţi pot fi înlocuiţi numai cu proteză. Pentru a preveni parodontopatia , persoanele in cauza trebuie sa consume cat mai putine duclciuri , spalarea pe dinti de cel putin doua ori pe zi este imperios necesar , saptiile dintre dinti curatindu-se de mai multe ori pe zi cu ata dentara sau scobitoare , iar vizitarea periodica a stomatologului pentru verificarea starii dintilor , face parte din metodele de prevenire a parodontopatiei . 

Cum procedeaza medicul in cazul parodontopatiei

       In primul rând medicul va curăţa temeinic dinţii. Probabil că vă va da sfaturi referitoare la o igienă bucală corespunzătoare. Dacă inflamaţia a pătruns adânc, atunci va îndepărta părţile afectate ale ţesutului din alveola dentară şi de pe rădăcină. Astfel se poate forma un strat nou, sănătos de gingie. Placa moale ce se formează zilnic pe dinţi şi pe marginea dinţilor se poate îndepărta cu uşurinţă cu ajutorul periuţei de dinţi. In cazul în care depunerea moale nu este îndepărtată, în scurt timp aceasta se va întări şi astfel va fi mai greu de îndepărtat. Cu timpul se formează tartrul, în care iau naştere colonii de bacterii şi ciuperci. Ulterior se va inflama gingia şi alveola dentară, iar gingia va căpăta culoarea roşu aprins. In cazul în care inflamaţia avansează şi pătrunde deja în alveolă, aparatul de fixare al dinţilor este afectat, iar dinţii devin mobili.

Tratarea parodontopatiei si cand ne adresam medicului

        Cel mai sigur mod de profilaxie al parodontopatiei îl reprezintă o igienă bucală îngrijită. Din păcate, în cazul în care gingiile sunt deja inflamate, trebuie să vă adresaţi în mod obligatoriu stomatologului. In cazul în care veţi vedea şi veţi simţi cu limba că dinţii sunt acoperiţi de o placă maronie, solidă, dură sau dacă gingiile devin dureroase şi sângerează la periaj, trebuie să vă adresaţi stomatologului.

Parodontopatia

    In general, parodontopatia începe prin inflamarea gingiilor. în cazul în care inflamaţia nu este tratată la timp, aceasta se extinde spre ţesutul ce înconjoară dinţii dintre gingie şi dinţi. Dacă inflamaţia ajunge până la membrana rădăcinii şi până la fibrele ţesutului conjunc-tival ce fixează dintele de maxilar, dinţii devin mobili. Parodontopatia este cauzată de o igienă bucală necorespunzătoare. în cazul în care nu spălăm dinţii in mod regulat, din resturile alimentare şi celulele salivare moarte se formează o placă pe suprafaţa dinţilor. Această placă este mediul ideal pentru bacterii şi ciuperci. Placa ajută la formarea tartrului şi cauzează în continuare inflamarea gingiilor.

Evolutia bolii si cura de reabilitare in cazul bronsitei cronice

      Boala debutează cu asa numita „tuse tabacică”. In caz de efort fizic, schimbarea bruscă de temperatură - de exemplu la ieşirea la frig din casa caldă - simptomele se accentueaza . Secreţiile, la început albicioase, se pot colora ulterior în galben sau să fie cu sânge. Schimbul de gaze din plămâni poate împiedica aprovizionarea cu oxigen a organismului, poate apare senzatia de lipsa de aer, durere de cap , eventual si cardiace . Vindecarea bronşitei cronice este un proces îndelungat. O parte importantă a tratamentului o reprezintă cura de reabilitare efectuată într-un mediu prielnic, în sanatoriu de specialitate. 

Cum procedeaza medicul in cazul bronsitei cronice

     
        In primul rând prin examinare se vor exclude alte afecţiuni, de exemplu cancerul pulmonar, tuberculoza sau pneumonia. In vederea dilatării bronhiilor se recomandă tratament medicamentos (tablete, injecţii sau aerosoli). In cazul în care starea pacientului se degradează îngrijorător, se pot administra antibiotice. Randamentul plămânului bolnav de bronşită se poate ameliora cu ajutorul unei tehnici speciale de respirat ic, prezentată de către medicul curant. 

Ce poate face bolnavul in cazul bronsitei cronice si cand trebuie sa se adreseze medicului

    Persoanele fumătoare, oricât de greu ar fi, trebuie să renunţe la fiimat. în caz de bronşită cronică fumatul este strict interzis. Şi consumul de alcool trebuie redus, deoarece şi alcoolul poate agrava simptomele. Incercaţi să scăpaţi de kilogramele în plus, deoarece supraponderabilitatea predispune la respiraţie dificilă. în cazul tusei ce durează de mai multe săptămâni, apariţiei sputei gălbui sau cu sânge, adresaţi-vă în mod obligatoriu medicului. Un alt semn îngrijorător de atenţionare îl reprezintă respiraţia grea şi durerile toracice în timpul respiraţiei. 

Aparitia bronsitei cronice si tratamentul acesteia

    Cauza cea mai frecventă a bolii o reprezintă fumatul excesiv. Poate predispune la apariţia bolii şi poluarea aerului şi mai multe boli cronice - de exemplu tuberculoza sau astmul. Aerul umed, rece de regulă agravează evoluţia bolii, însă nu reprezintă o cauză în sine. Secreţia vâscoasă se înmoaie cu mucolitice, iar eliminarea se realizează cu ajutorul expectorantelor. Respiraţia poate fi uşurată cu medicamente bronhodilatatoare. Atât inhalaţiile cât şi gimnastica respiratorie pot ajuta mult. în caz de secreţii abundente, acestea pot fi expirate. 

Bronsita cronica

     Bronşita cronică reprezintă o leziune cauzată de iritaţia membranei mucoase a traheei şi a bronhiilor. Cele mai mici bronhii, bronhiolele terminale, se termină în alveolele pulmonare. Prin intermediul pereţilor acestora are loc schimbul de substanţe între aerul inspirat şi sângele care circulă: organismul nostru preia oxigen şi predă dioxid de carbon. Sarcina epiteliului fin cu cili ce acopera bronhiile este ca prin miscare continua sa indeparteze din plamani substantele straine precum praful sau fumul . In cazul in care miscarea lor este impiedicata de ceva , cum e fumul de tigara , mecanismul nu mai functioneaza . 

Evolutia hemoroizilor

Cand ne adresam medicului in cazul hemoroizilor si cum procedeaza acesta

      In general hemoroizii se tratează ambulatoriu. Din păcate, excrescenţele mucoasei intestinale, devenite cronice, pot fi rezolvate numai pe cale chirurgicală.Tratamentul ambulatoriu al hemoroizilor în stadiu incipient nu necesită nici măcar concediu medical. însă, în cazurile grave, cronice, excrescenţele pot fi îndepărtate pe cale chirurgicală.Hemoroizii sunt mai mult neplăcuţi decât periculoşi. în orice caz, trebuie clarificat ca aceste simptome să nu ascundă modificări mai grave.

Tratamentul hemoroizilor

    In majoritatea cazurilor nu este necesară intervenţia medicală. Mucoasa lezată este dureroasă. Durerile şi spasmele pot fi ameliorate cu ajutorul supozitoarelor, unguentelor. In cazuri problematice, mai ales când boala apare pentru prima oară, sfatul este acela de a va adresa imediat medicului specialist. In cazurile simple, hemoroizii se pot trata prin multă mişcare şi regim alimentar bogat în fibre, cela ce duce la îmbunătăţirea tranzitului intestinal şi la defecare regulată. Simptomele pot fi atenuate şi cu ajutorul medicamentelor disponibile în farmacii , care se elibereaza fara necesitatea scoaterii unei retete . 

Aparitia hemoroizilor

      Vasele de sânge din zona rectului se dilată, ca urmare a presiunii venelor, crescute în mod anormal datorită peristalticii intestinale. Un rol semnificativ în apariţia hemoroizilor îl joacă şi slăbiciunea ereditară a ţesutului conjunctiv. La creşterea presiunii venelor poate contribui şi forţarea defecaţiei în timpul pe-ristalticii intestinale cauzate de constipaţie, precum şi diverse boli ale ficatului, sarcina sau procesul naşterii, chiar şi tuşea rebelă declanşată de o bronşită cronică sau de fumat, deoarece în timpul tusei presiunea abdominală creşte semnificativ.

Hemoroizii

     In Europa, jumătate din populaţia adultă suferă de hemoroizi. Hemoroizii reprezintă vene varicoase, localizate în zona rectului. Denumirea acestei afecţiuni, în terminologia medicală , este de origine greacă, semnificând „scurgeri de sânge”. Hemoroizii pot fi externi sau interni. Cei externi se localizează în afara sfincterului, iar cei interni sub mucoasa rectului. Ca si simptome ale aparitiei acestora se pot preciza sângerări repetate la defecaţie, urme de sânge în scaun, pe hârtia igienică, în vasul de toaletă , dureri ocazionale în timpul defecaţiei ce pot iradia spre anus , sau senzaţie de arsură în zona anusului cu ocazia defecaţiei . 

Evolutia bolii Raynaud

      Contracţia spasmodică a vaselor de sânge din degete apare în accese. Circulaţia degetelor pe timpul accesului este afectată. Ca urmare a acceselor regulate ţesutul conjunctiv de sub piele şi pielea se pot degenera treptat, pielea devenind tensionată, lucioasă, tare, uscată, cu leziuni şi necrozări. Boala Raynaud trebuie diferentiata de fenomenul Raynaud asociat altor afectiuni. Medicul va tine cont in stabilirea diagnosticului de antecedentele pacientului si in urma examinarii clinice va putea exclude afectiuni precum poliartrita reumatoida , sclerodermie sau boala mixta a tesutului conjunctiv . 

Ce poate face bolnavul in cazul aparitiei bolii Raynaud

      In caz de predispoziţie la aceasta boală , trebuie acordată o atenţie deosebită prevenirii simptomelor. Bolnavul trebuie să se ferească de frig. Trebuie să se îmbrace gros, să poarte mănuşi şi ciorapi calzi, laigi. Să evite apa rece! Să-şi şteargă bine mâinile şi după ce s-a spălat cu apă caldă sau să le usuce la aer cald.  Să facă frecvent exerciţii cu degetele.  Să evite fumatul şi mâncărurile reci . In caz de manifestare a simptomelor acestei boli , trebuie obligatoriu să vă adresaţi medicului! Boala Raynaud este o afecţiune gravă în sine, iar la baza afecţiunii secundare se pot afla numeroase alte modificări.

Tratamentul bolii Raynaud

      Bolnavul trebuie să evite condiţiile care declanşează simptomele. Trebuie să îşi ferească mâinile şi picioarele de frig şi umezeală, pentru a nu declanşa spasme. Datorită efectului vasoconstrictor al nicotinei, fumatul se va evita pe cât posibil. In cazul bolii Raynaud secundare vindecarea este condiţionată de tratarea afecţiunii de fond. în caz de boală Raynaud primară uşoară, aceasta poate fi vindecată cu medicamente şi fizioterapie. Irigarea degetelor poate fi îmbunătăţită prin masaj, frecare, băi reci-calde intermitente. Circulaţia poate fi stimulată cu ajutorul medicamentelor vasodilata-toare şi de îmbunătăţire a micro-circulaţiei.

Apariţia bolii Raynaud

        Cauza apariţiei bolii Raynaud primare este necunoscută. în baza unor supoziţii boala este cauzată de sensibilitatea crescută a vaselor de sânge la nora-drenalină. Este cert că la apariţia sindromului contribuie şi hormonii sexuali. Boala Raynaud secundară apare întotdeauna pe fondul unei alte afecţiuni. Poate fi cauzată de o anumită afecţiune autoimună, scleroder-mă, lupus eritematos, de in-flamaţia articulară reumatoi-dă, de vasculită, termosensi-bilitate, eventual poate fi o boală profesională ,la spălătorese sau anomalie de dezvoltare la coasta cervicală. Se poate întâmpla ca simptomatologia să fie declanşată de o leziune, sau ca efect advers a unui medicament.

Boala Raynaud

        Boala Raynaud reprezintă accese de tulburare a circulaţiei vaselor de sânge ale degetelor mâinilor, mai rar ale picioarelor. Simptomatologia este de regulă declanşată de frig. Arterele mâinilor se contractă spasmodic la frig. Tulburarea circulatorie cauzează durere şi tulburare senzorială. Degetele devin palide, amorţesc, devin in-sensibile, apoi pielea degetelor devine cianotică şi rece, sensibilă la palpare. Accesul uşor se finalizează în 1-2 minute, însă în cazuri grave perioadele spasmodice pot dura şi 40-60 minute. După încetarea contracţiei vasculare circulaţia repomeşte. Degetele se înfierbântă, se înroşesc, durerea scade încet, treptat.Boala Raynaud primară este mai frecventă la femei decât la bărbaţi. De regulă apare în adolescenţă şi dispare după prima sarcină sau la menopauză. Boala Raynaud secundară apare pe fondul altor afecţiuni. Afectează în aceeaşi proporţie atât bărbaţii cât şi femeile.

Cum procedeaza medicul in cazul bolii Cheson si evolutia acesteia

    Medicul de pe ambulanţă trimite pacientul într-un spital echipat cu cameră de decompresie.Ridicarea bruscă la suprafaţă poate cauza dilatare pulmonară. Creşte presiunea în urechi, apar sângerări nazale, ameţeli, stări de leşin. în cazuri grave pot apare paralizii grave, embolie pulmonara . Important de retinut este faptul ca scufundările cu aparat de respirat pot cauza dilataţii pulmonare periculoase chiar la adâncimi mai mici, din acest motiv asemenea aparate se vor utiliza numai conform indicaţiilor. Printre simptomele acestei boli se pot aminti presiunea in ureche urmata de o stare de ameteala , dureri musculare , mancarimi , eruptii cutanate , oboseala , lipsa de aer , sangerari de nas si urechi , paralizie , stari de lesin sau chiar pierderea cunostiintei . 

Tratamentul bolii de cheson

     Unica modalitate de tratament a bolii de cheson este ca pacientul să fie introdus de urgenţă într-o cabină de decompresie. în aceasta se asigură o presiune egală cu cea de la adâncime, apoi treptat, sub supraveghere atentă, aceasta se scade până la cea de la suprafaţă. Aceasta boala poate fii chiar prevenita . Scufundările - în special la adâncimi mai mari - sunt nepericuloase dacă se ştie exact ce este de făcut în timpul scufundării şi se respectă aceste reguli.Nu trebuie neglijat faptul că simptomele pot apare şi după o durată mai lungă de timp urmând scufundarea. Adesea aceasta este şi cauza diagnosticului greşit. Cine se scufundă la o adâncime mai mare cu un aparat de respirat, anterior trebuie să se informeze despre disponibi-liatea, în caz de nevoie, de o cameră de decompresie.

Aparitia bolii Cheson

    Pentru a înţelege cauzele bolii trebuie să ne reamintim câteva reguli generale ale fizicii.Dacă suntem la o adâncime de 10 m sub nivelul mării, presiunea apei de deasupra noastră este dublă faţă de presiunea atmosferică, adică 1 atm (suprapresiune atmosferică), la o adâncime de 20 m presiunea este de 2 atm, presiune care este aproape egală cu presiunea din anvelopa unui vehicul. Dacă de exemplu coborâm la o adâncime de 20 m o minge, în care încap, fără compresie, 2 1 de aer, vom constata că volumul acesteia va scădea la un sfert, adică din cei 2 1 de aer ca urmare a suprapresiunii vor rezulta 0,5 1. Dacă ne imaginăm că acelaşi lucru se întâmplă şi cu aerul inspirat de scafandru, atunci vom înţelege că la o adâncime de 20 m cu fiecare inspirare prin plămâni ajunge o cantitate de patru ori mai mare de gaze în sânge decât la suprafaţă.

Boala cheson

     Chesonul este un clopote uriaş în care se scufundă scafandrii Ia adâncime. Scufundările au devenit în ultima vreme un sport tot mai popular şi în rândurile amatorilor, crescând astfel riscul aparitiei bolii de cheson  sau boala scafandrului . Simptomele bolii sunt diverse şi de gravitate diferită. Cel mai simplu simptom îl reprezintă durerile articulare care apar după 24 de ore după scufundare, iar în cele mai grave cazuri se poate întâmpla ca scafandrul să îşi piardă cunoştinţa imediat ce ajunge la suprafaţă. Simpto-mele depind şi de adâncimea la care se scufundă scafandrul şi de cât de repede ajunge la suprafaţă.